// Microneedling

Terapia de inducție a colagenului

Dermaroller (microneedling) este un dispozitiv medical de ultimă generație, care aduce rezultate de excepție în tratarea de cicatrice post acneice, post-operatorii, atrofice, vergeturi, riduri, linii fine, pori dilatați și nu numai.

Datorită faptului că este eficientă, accesibilă, nedureroasă și presupune un timp scurt de recuperare, această procedură tinde să devină la momentul actual una din opțiunile preferate pentru reîntinerirea zonelor sensibile, cum ar fi conturul ochilor, conturul nasului sau al buzelor.

Acest dispozitiv se prezintă sub formă de stilou cu ace detașabile, de unică folosință, sterile, care vibrează diminuând senzațiile neplăcute. Tratamentul aduce rezultate de excepție atunci când este utilizat fie că terapie unică, fie în combinație cu alte terapii.

Dispozitivul execută mii de micro-înțepături controlate, cu un puternic efect de reîntinerire asupra fibrelor de colagen și elastină, atât prin acțiunea mecanică, cât și prin introducerea substanțelor active direct în straturile profunde ale pielii. Nivelul de pătrundere al acestora se adaptează nevoilor specifice fiecărui pacient în parte, putând fi ajustat pentru o profunzime de la 0,1 mm până la 2 mm, cu o viteză de până la 110/secundă.

Dermaroller este indicat pentru rejuvenarea și liftingul pielii, ameliorarea ridurilor fine și a porilor dilatați, ameliorarea vergeturilor, pentru tratarea cicatricilor post-acneice, atrofice, tratarea alopeciei.

Numărul de ședințe individuale variază în funcție de zona tratată și de complexitatea tratamentului, însă o media ar fi între 3 și 8 ședințe realizate la un interval de 2-3 săptămâni una de alta.

Pentru a obține un efect deosebit de hidratare și rejuvenare, tratamentul cu Dermaroller se poate asocia cu mezoterapia; astfel se pot introduce în piele aminoacizi, vitamine sau acid hialuronic cu rezultate spectaculoase.

// Microneedling

Intrebari frecvente

Sunt un bun candidat pentru microneedling?

Consultația va stabili dacă sunteţi un candidat potrivit. În general, dacă doriţi să vă imbunataţiţi aspectul cicatricilor, mai ales al celor provocate de acnee, să vă imbunataţiţi textura pielii şi să vă neteziţi ridurile fine de la nivelul feţei, decolteului, mâinilor sau picioarelor, atunci sunteţi un bun candidat pentru acest procedeu minim invaziv. De asemenea, această procedura are un efect pozitiv asupra hiper-pigmentării, precum şi a hipo-pigmentării pielli.

La ce ar trebui să mă aștept de la prima consultație?

În timpul consultaţiei vă voi informa asupra acestei proceduri, asupra limitelor şi riscurilor ei, şi vom discuta despre ceea ce doriţi şi ce vă preocupă. Această discuţie mă va ajută să înţeleag exact ceea ce doriţi şi să determin dacă poate fi realizabil în mod realist. Voi examina faţa sau zona ce trebuie tratată şi voi lua în considerare anumiţi factori, cum ar fi tonusul şi textura pielli dumneavoastră. Vă voi explică procedurile care sunt cele mai potrivite pentru dumneavoastră. La sfarşitul consultaţiei, voi face fotografiile pentru dosarul dumneavoastră medical şi apoi putem discuta costul procedurii şi datele de programare ale acesteia.

Trebuie să veniţi la consultaţie pregătit/ă pentru a discuta istoricul dumneavoastră medical. Aceasta presupune să veniţi la consultaţie pregătit/ă cu o lista a eventualelor probleme medicale, a intervenţiilor chirurgicale suferite în trecut, a medicaţiei actuale şi a alergiilor. Este important să ne puneţi la dispoziţie informaţii medicale complete, deoarece acestea pot influenţa rezultatul şi recuperarea.

Cum se realizează această procedură minim-invazivă?

Pielea este dezinfectată şi amorţită cu o crema anestezică ce va sta pe piele circa 30-45 de minute pentru a-şi face efectul. Tratamentul propriu-zis constă în rularea pe piele a unui mic dispozitiv (dermaroller), a cărui rola este acoperită de circa 200 de ace foarte fine. Rularea se face înainte şi înapoi de multe ori, astfel încât se trece aproximativ 15-20 de ori pe fiecare zonă a pielii ce este tratată.

Atunci când dermaroller-ul trece pe piele, aceste ace foarte fine penetrează straturile superioare ale pielii până la o adâncime de 1-2 mm (în funcţie de lungimea acelor folosite), producând mii de mici înţepaturi în piele. Aceste înţepaturi sunt de fapt micro-canale în piele de maxim 0.1 mm diametru, ce nu sunt mai adânci decât grosimea pielii. Apariţia unui model regulat de peteşii (puncte hemoragice minuscule pe piele, de grosimea unui vârf de ac) după procedură, este cel mai bun indicator că procedura a fost făcută într-un mod eficient.

În general, procedura în sine durează între 20 şi 30 de minute, în funcţie de suprafaţa zonei tratate.

Ce presupune recuperarea dupa interventie?

Recuperarea depinde de lungimea şi densitatea acelor dermaroller-ului folosite. Pielea va fi roz-roşiatica timp de 24-48 ore după procedura, va avea un aspect asemănător unei arsuri solare, câteva sângerări minore şi foarte rar vânătăi uşoare. Pentru o perioada scurtă după procedura, pielea tratată poate fi caldă, strânsă sau cu o senzaţie de mâncărime. În general, această reacţie inflamatorie a pielii este scurtă şi dispare în mod semnificativ după câteva zile, în funcţie de culoarea pielii pacientului. Persoanele cu o piele mai sensibilă sau persoanele mai în vârstă pot avea nevoie de până la o săptămâna pentru a se reface complet.

Pentru a evita apariţia oricărei infecţii, este bine să atingeţi zona tratată numai cu mâinile curate timp de 48 de ore. Nu este indicată aplicarea produselor cosmetice timp de 24 de ore după procedură.

Ce ar trebui sa stiu despre rezultat?

În general este nevoie de 6-8 săptămâni după tratament pentru a se vedea semnele vizibile ale regenerării pielii, procesul continuând să evolueze pe parcursul următoarelor luni, asigurând o imbunataţire treptată.

Call Now Button