Intrebari frecvente
O bărbie proeminentă poate fi redusă prin îndepărtarea unei porțiuni dintre bărbie și os, iar bărbia retrasă poate fi construită fie prin împingerea osului în față, fie prin introducerea unui implant pe os. Fiecare dintre aceste operații se efectuează printr-o tăietură făcută în golul dintre buza inferioară și gingie, deși în cazul în care se utilizează un implant, chirurgul poate recomanda ca incizia să fie făcută în cuta naturală de sub bărbie.
Oasele plate ale pomeților pot fi construite prin inserarea implanturilor peste oasele obrajilor, de obicei prin incizii care se fac în interiorul gurii, în locul în care obrazul se alătură gingiei superioare. Implanturile utilizate sunt fabricate în mod obișnuit din silicon sau alte materiale biologice și sunt sigure și bine tolerate de organism. Uneori este necesar să se utilizeze o grefă osoasă, care ar putea fi luată de pe creasta șoldului unde lasă o cicatrice vizibilă. Aceste operații pot fi efectuate în mod obișnuit în același timp cu alte intervenții chirurgicale cosmetice, cum ar liftingul facial sau operația de remodelare a nasului.
Când vorbim de aspectul obișnuit al feței, înțelegem faptul că există un echilibru “normal” al caracteristicilor feței – în special la nas, bărbie și oasele pomeților. Dacă una dintre aceste caracteristici este disproporționată față de celelalte, aspectul feței poate fi privit ca unul neobișnuit sau poate “anormal” mai ales pentru cineva sensibil din punct de vedere estetic. Deoarece este instinctiv pentru majoritatea dintre noi să ne dorim să arătăm bine, este de înțeles că o persoană se poate simți afectată dacă o caracteristică a feței sale este disproporționată; fie prea mare sau prea mică.
Înaintea operației medicul chirurg va efectua un consult în care va examina oasele feței și foarte posibil va trebui să efectuați un CT (tomografie computerizată) pentru o evaluare corectă a structurii osoase și a poziției oaselor. De asemenea va discuta cu dvs. obiectivele operației va stabilii mărimile implantelor și va efectua o simulare computerizată a feței așa cum va arăta după introducerea implantelor.
Din cauza riscului de infecție, este foarte important ca gura să fie sănătoasă și să nu existe vreo infecție la dinți. Vă recomandăm cu insistență să vă adresați medicului stomatolog pentru întrebări dacă aveți dubii.
Păstrând o stare de sănătate cât mai bună și o greutate adecvată vârstei și înălțimii dvs. vor ajuta la o vindecare rapidă fără complicații. Dacă fumați renunțați la fumat cu șase săptămâni înaintea operației acest lucru va ajuta la vindecare și va reduce șansele de complicații.
Nu trebuie să îndepărtați/radeți părul din vecinătatea zonelor unde vor fi plasate tăieturile pe piele. Menținerea unei igiene stricte va ajuta la reducerea riscului de infecție.
Vă puteți aștepta la o intensitate moderată a durerii în primele două zile și la o rană în gură în zona în care se află cusăturile. Dacă ați suferit o intervenție chirurgicală la nivelul bărbiei, este posibil să fiți imobilizat timp de câteva zile. Uneori este necesar ca un implant de obraz să fie stabilizat cu o cusătură laterală în primele 4 zile.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faceți este să vă tratați ușor fața și să evitați să deranjați implantul prin pipăire sau, mai rău, încercând să simțiți dacă se mișcă. Nu vă sprijiniți bărbia în mână. Păstrați-vă gura curată și spălați-vă cu apă de gură după mese până se dizolvă cusăturile. Când vă spălați dinții, trebuie să aveți grijă să nu vă deschideți cicatricile cu periuța de dinți. Veți avea nevoie de cel puțin o săptămână de concediu medical.
Există un risc minim ca o parte sau toată buza să fie permanent amorțită și există un risc la fel de minim să simțiți o oarecare slăbire a unuia sau mai multor mușchi din jurul gurii.
Ocazional, presiunea unui implant poate subția osul care stă la baza și, dacă rădăcinile dinților sunt în apropiere, pot fi și acestea slăbite.
Uneori, un implant poate aluneca din loc și necesită o operație suplimentară pentru a-l repoziționa.
Ocazional, aceste operații sunt complicate datorită unor infecții care apar ca dureri, tumefieri, roșeață și poate fi necesar să se îndepărteze implantul pentru a-l curăța. Dacă este necesar, implantul poate fi, de obicei, înlocuit odată ce infecția a fost eliminată.
- Expunerea la soare direct sau în saloane de bronzare. Expunerea la soare determină deteriorarea pielii. Expunerea zonelor operate și a liniilor de sutură poate determina o vindecare deficitară și schimbări de culoare hipo sau hiperpigmentare.
- Pacienții care vor să se expună la soare pentru a se bronza trebuie să își informeze medicul și să amâne această activitate până când este lipsită de riscuri. Efectele nefaste ale expunerii la soare apar și atunci când se utilizează creme de protecție solară.
- Călătorii.
- Orice procedură chirurgicală implică riscuri și complicații posibile care pot întârzia vindecarea și întoarcerea la viața normală. Vă rugăm să anunțați medicul chirurg asupraplanurilor de călătorie, întâlnirilor importante planificate astfel încât planificarea operației poate fi făcută eficient. Nu există însă garanții că o să fiți capabili să va întoarceți în timp util la activitățile planificate.
- Rezultatele pe termen lung. Modificarea rezulatelor procedurii chirurgicale pot apărea în cursul timpului datorită îmbătrânirii, expunerii la soare, pierderii sau creșterii în greutate, sarcinii, menopauzei sau altor circumstanțe fără legătură cu procedura în sine.
Informații pentru pacienții de sex feminin. Este important să informați medicul chirurg dacă folosiți anticoncepționale sau dacă aveți cea mai mică suspiciune că ați putea fi însărcinată. Multe antibiotice pot scădea eficiența pilulelor anticoncepționale. - Relații intime după procedura chirurgicală. Chirurgia presupune coagularea vaselor de sânge pentru oprirea sangererii iar activitatea fizică de orice fel poate determina deschiderea vaselor și sângerare și/sau formarea de hematom. Activitățile care cresc pulsul și ritmul cardiac pot detemina echimoze și vânătăi adiționale, inflamații și necesitatea deschiderii operației pentru controlul sângerării.